Despre autoguvernare în Republica Mediatorilor

Publicat de
|

Conf. univ. dr. Marieta AVRAM

În articolul „De la romantism la realism în pragul unui nou Consiliu de Mediere”, arătam că problema principală a medierii în România este cea legată de lipsa unei veritabile „pieţe a medierii”, în condiţiile în care profesia de mediator nu şi-a găsit încă propria raţiune de fi în raport cu sistemul judiciar, devenind atractivă prin ea însăşi. Ceea ce caracterizează starea de spirit a mediatorilor este o profundă nemulţumire, exprimată la nivelul corpului profesional, fie prin deziluzie şi sarcasm, fie prin revoltă, iar, la nivelul candidaţilor, printr-un„post-romantism”, mulţi dintre aceştia înfăţisându-se ca salvatori ai medierii, fie individual, fie în grup.

1. Numai nouă oameni noi sau vechi nu fac Republica Mediatorilor

Spre deosebire de Decizia Curţii Constituţionale nr. 266/2014, cea de a doua, Decizia nr. 713/2014, este pe fond neutră, jucând doar rolul „picăturii care a umplut paharul”. Această decizie nu spune decât că trebuie organizate alegeri şi, în realitate, nu are nicio legătură cu actuala stare de spirit din rândul mediatorilor.

La limită, nimic nu-i împiedică pe mediatorii votanţi să-şi reafirme solidaritatea cu cei care au reprezentat până de curând profesia şi să dea votul lor de încredere unui nou Consiliu de Mediere, într-o componenţă cvasiidentică fostului Consiliu de Mediere, ceea ce ar transforma Decizia Curţii Constituţionale într-un act pur formal.

Privind situaţia în mod obiectiv, se poate spune că aceasta ar fi trebuit să fie şi starea sau reacţia de normalitate. Dacă profesia ar fi fost aşezată pe baze solide, dacă actualul Consiliu de Mediere ar fi fost perceput în realitate ca reprezentantiv pentru profesie, atunci această Decizie a Curţii Constituţionale n-ar fi trebuit să producă niciun fel de reacţie vulcanică la nivelul corpului profesional, ci, dimpotrivă, reacţia normală ar fi trebuit să fie una foarte echilibrată, iar alegerile să constituie doar o procedură democratică de regularizare a unei situaţii juridice, prin reafirmarea strategiilor şi a obiectivelor existente, prin continuitate la nivelul Consiliului de Mediere.

Intrând în Republica Mediatorilor, nu pot să nu remarc faptul că oamenii din Consiliul de Mediere şi nu numai, care doar în urmă cu un an reprezentau „excelenţa” în mediere, astăzi reprezintă „insuficienţa”. Este reflextul extazului şi al agoniei, al extremelor despre care vorbeam în precedentul studiu.

Această trecere bruscă de la o extremă la alta indică faptul că, atât la nivelul pieţei serviciilor de mediere, cât şi la nivelul organizării corpului profesional, există serioase dezechilibre structurale care vulnerabilizează sistemul însuşi de „autoguvernare”. Problemele corpului profesional sunt, în primul rând, interne, la nivel de reprezentativitate, începând cu baza de organizare şi funcţionare a profesiei.

În rezumat, baza corpului profesional o constituie un număr foarte mare de mediatori (peste 6.000), pe o piaţă a medierii foarte redusă, organizaţi într-o puzderie de asociaţii profesionale, de la unele foarte mici, la altele foarte mari. În mod normal, voinţa fiecărui mediator ar trebui să se exprime, în primul rând, la nivelul asociaţiei profesionale, prin instituirea unui sistem democratic de consultare, iar, mai departe, voinţa asociaţiilor profesionale ar trebui să se reflecte la nivelul comisiilor Consiliului de Mediere, care să constituie baza decizională a acestuia. Dezechilibrul între asociaţiile profesionale foarte mici şi cele mari, discrepanţele în ceea ce priveşte calitatea reprezentării acestora în Comisia Consultativă a Corpului Profesional, caracterul extrem de fluctuant al acestei reprezentări, confuzia între voinţa individuală şi voinţa asociaţiei, practicarea mandatului ad-hoc dat de o asociaţie altei asociaţii, fără a se cunoaşte practic conţinutul acestui mandat şi voinţa reală a membrilor asociaţiei respective, confuzia între reprezentantul asociaţiei profesionale şi membrul în Consiliul de Mediere relativizează şi vulnerabilizează chiar structurile de bază ale organizării profesiei, care ar trebui să constituie în acelaşi timp suportul pentru Consiliul de Mediere şi să asigure permanenta legătură a acestuia cu corpul profesional. Faptul că, la un moment dat, s-a creat percepţia că însuşi Consiliul de Mediere este rupt de corpul profesional, ca un organism care „levitează” pe deasupra acestuia şi exprimă, de fapt, doar voinţa individuală a membrilor săi, are drept cauză principală, în opinia mea, insuficienta organizare a profesiei de mediator şi lipsa unor structuri funcţionale ale profesiei.

 „Autoguvernarea unei profesii liberale, care a format într-un timp record şi a absorbit peste 6.000 de mediatori, nu se poate asigura doar la nivel central, ci presupune organizarea unor structuri mult mai complexe şi stabile ale corpului profesional, în cadrul cărora mediatorii să poată exprima nevoile reale ale profesiei şi, mai ales, să poată participa constructiv la întemeierea profesiei. Lipsa sau insuficienta organizare a unui corp profesional nu pot fi suplinite de calităţi ale indivizilor, decât pe termen foarte scurt. De aceea, numai nouă oameni noi sau vechi nu fac Republica Mediatorilor. E nevoie de mult mai multe structuri funcţionale, alimentate de la baza profesiei, în care să fie implicaţi mediatori cu experienţă.

2. Între Consiliul de Mediere şi Corpul Profesional e doar un fir subţire de aţă, ce se poate rupe oricând foarte uşor…

Puntea de legătură între Consiliul de Mediere şi corpul profesional este asigurată doar de condiţia legală ca fiecare mediator să facă parte dintr-o asociaţie. Există şi aici, din păcate, încă un punct foarte sensibil şi vulnerabil al profesiei. Nu se confundă organizarea unei profesii, adică însăşi organizarea breslei, cu dreptul la asociere. În cazul profesiei de mediator, spre deosebire de alte profesii, şi nu am în vedere doar profesiile juridice, ci multe alte profesii, precum cea de arhitect, de psiholog etc., în realitate, nu există structuri de bază ale corpului profesional, asociaţiile profesionale fiind singurele care suplinesc această nevoie de organizare. În cazul unui corp profesional redus numeric, aşa cum era situaţia la adoptarea Legii nr. 192/1996, acest model poate să funcţioneze. Trebuie însă să se ţină seama de faptul că realitatea de astăzi nu mai reflectă imaginea originară a profesiei. Buna autoguvernare a profesiei nu poate să fie realizată doar de un organ colegial de nouă oameni, într-un dialog perpetuu, extrem de dificil, cu o puzderie de asociaţii profesionale. În plus, contestarea, chiar din sânul profesiei, a acestui model, prin invocarea recentă a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor referitoare la obligativitatea fiecărui mediator de a face parte dintr-o asociaţie, este de natură să vulnerabilizeze şi mai mult profesia. Nu comentez faptul că o nouă excepţie de neconstituţionalitate este invocată chiar de către un mediator candidat la Consiliul de Mediere şi, de plano, este nefiresc să vrei să reprezinţi la cel mai înalt nivel o instituţie cu care eşti în conflict adică, pe care o acţionezi în judecată. Dar nu aceasta este aspectul esenţial. Astăzi, poate să fie un mediator nemulţumit, mâine, un altul. Şi nu problema de drept sau dezbaterea juridică în sine este importantă acum, ci nemulţumirea la nivelul corpului profesional, care exprimă faptul că legătura dintre Consiliul de Mediere şi corpul profesional, care a crescut atât de mult, a devenit un fir subţire de aţă care se poate rupe oricând foarte uşor, transformând Consiliul de Mediere într-un corp străin, care levitează pe deasupra masei mari a mediatorilor. Viitorul Consiliu de Mediere trebuie să aibă în vedere gestionarea acestui risc, nu doar din perspectiva unei eventuale noi decizii de neconstituţionalitate (impredictibilitatea deciziilor Curţii Constituţionale este destul de ridicată), ci, mai ales, din perspectiva bunei funcţionări a profesiei. O prioritate o constituie identificarea, chiar în actualul cadru legal, a unor soluţii de organizare a profesiei de la bază, aceasta fiind, de fapt, principala raţiune de fi a Consiliului de Mediere, în sensul art. 20 din Lege. 

3. Un posibil model de autoguvernare

În primul rând, ca orice instituţie, Consiliul de Mediere are nevoie de un aparat propriu, cu o structură organizatorică nu mare, dar complexă, care să acopere şi să permită rezolvarea tuturor problemelor profesiei, pe mai multe fronturi. În acest sens, cred că trebuie regândit aparatul propriu al Consiliului de Mediere (Secretariatul tehnic), astfel încât acesta să cuprindă în organigramă direcţii şi servicii care să se ocupe efectiv şi permanent de problemele profesiei, precum promovarea medierii, formarea profesională, relaţia cu alte autorităţi, relaţii internaţionale, piaţa medierii, elaborarea proiectelor de acte normative în domeniu şi avizarea lor sau elaborarea şi susţinerea punctelor de vedere, în măsura în care afectează profesia etc. Toate acestea sunt atribuţii ale Consiliului de Mediere de care acesta nu se poate deroba, ci trebuie să le exercite efectiv, iar nu să le transfere pe seama unor comisii consultative, pe lângă Consiliul de Mediere, cum sunt cele 7 comisii, dintre care numai Comisia Consultativă a Corpului Profesional a funcţionat în ultimul timp în mod real, făcând transparente hotărârile ei pe site-ul Consiliului de Mediere.

Cel mai important este ca, în cadrul structurilor interne din aparatul propriu al Consiliului de Mediere, să fie implicaţi şi remuneraţi mediatorii care pot şi doresc să se implice într-o asemenea activitate permanentă. Este un model urmat de alte profesii, fiind firesc ca aceste structuri să fie ocupate cu oameni dedicaţi, chiar din cadrul profesiei, cu viziunea şi expertiza necesare pentru a pregăti şi sprijini deciziile şi acţiunile Consiliului de Mediere. Nu cred că un aparat propriu al Consiliului de Mediere rudimentar şi modest ca structură este un semn bun.Este nevoie de un aparat propriu care să nu se reducă doar la personal juridic şi administrativ, ci să cuprindă structuri în care să lucreze mediatori, selectaţi pe baza de competenţă, cu o expertiză în domeniu şi care, dincolo de efemeritatea celor nouă mandate de 4 ani, să pună bazele unei culturi organizaţionale şi instituţionale la nivelul Consiliului de Mediere.

În al doilea rând, dacă se reorganizează eficient aparatul propriu al Consiliului de Mediere, cred că acestea trebuie să fie reduse la două. Astfel, dintre comisiile existente, cred că trebuie menţinută Comisia Consultativă a Corpului Profesional în cadrul căreia voinţa corpului profesional se exprimă prin asociaţiile profesionale. Această comisie este în realitate comisia consultativă a asociaţiilor profesionale ale mediatorilor şi poate fi comparată cu o Cameră a Deputaţilor, în care mediatorii sunt reprezentaţi prin asociaţiile profesionale, cu un rol important în elaborarea propunerilor de politici şi strategii generale. A doua comisie consultativă, care cred că poate să fie înfiinţată chiar fără o modificare expresă a legii, ar fi o comisie consultativă a reprezentanţilor mediatorilor la nivel judeţean, în cadrul căreia criteriul de reprezentativitate să nu-l mai constituie asociaţiile profesionale, ci cel local, respectiv judeţean. Această comisie poate să fie comparată cu un Senat al mediatorilor. În acest sens, se pot organiza adunări generale ale mediatorilor la nivelul fiecărui judeţ, pentru a se desemna reprezentanţi dintre mediatorii care au sediul profesional în judeţul respectiv. O asemenea structură permite membrilor Consiliului de Mediere să stabilească într-un cadru organizat legături directe cu mediatorii la nivelul unui judeţ, prin reprezentanţii acestora, indiferent de asociaţiile din care fac parte, să identifice problemele concrete care ţin de particularităţile exercitării profesiei pe plan local, având totodată, la nivel de judeţ, o interfaţă în dialogul cu instanţele şi parchetele, dar şi cu celelalte profesii cu care profesia de mediator interferează şi care, la rândul lor, au structuri consolidate în plan local. Cele două comisii consultative constituite în raport cu cele două criterii de bază, respectiv cel asociativ şi cel local, ar urma să aibă competenţe generale cu privire la problemele profesiei şi să constituie cei doi piloni pe care Consiliul de Mediere să se sprijine în relaţia cu corpul profesional, realizând totodată contraponderea la deciziile acestuia. Desigur, acesta poate să constituie un model de organizare, pornind de la ceea ce există ca şi cadrul legal şi structuri deja înfiinţate, astfel încât implicarea mediatorilor în aparatul propriu al Consiliului de Mediere, prin reorganizarea acestuia, împreună cu cele două viitoare comisii consultative şi cei 9 membri aleşi ai Consiliului de Mediere, să poată asigura o mai bună autoguvernare a profesiei.

Conf. univ. dr. Marieta AVRAM
Mediator, preşedintă a Colegiului Mediatorilor
Senior Partner, STOICA & Asociații

Adauga un comentariu


Despre noi

Asociatia profesionala Colegiul Mediatorilor a luat fiinta in anul 2009, ca urmare a initiativei a noua mediatori autorizati, interesati sa se asocieze pentru a-si reprezenta mai bine interesele la nivel profesional mai mult…

Marca si operator de date

Marca: M 2012 00806

Infiintare si cont bancar

Asociatia profesională COLEGIUL MEDIATORILOR, cu sediul în Bucuresti, str. Stănileşti, nr. 4-6, sector 1, înregistrată în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor cu nr. 153/12.01.2010, cod de înregistrare fiscala nr. 26470839.

Hotarare judecatoreasca pronuntata in 14.12.2009 in dosar nr. 43442/299/2009

IBAN: RO58 BTRL 0480 1205 R876 63XX, Banca Transilvania, Agenţia 1 Mai.

 

Colegiul Mediatorilor © 2017  Toate drepturile rezervate. Termeni de utlizare