Formare, deformare şi reformare în mediere

Publicat de
|

Autor: Conf.dr. Marieta Avram

Fiecare mediator are povestea lui. Povestea mea este simplă şi scurtă.

În anul 1999, în calitate de director general în Ministerul Justiţiei, am participat la o conferinţă europeană consacrată medierii în materia relaţiilor de familie.   Decizia mea de a da curs invitaţiei la conferinţă nu era motivată de vreo legătura cu medierea, ci cu dreptul familiei, disciplină pe care o predam la facultate. Când m-am întors, i-am spus d-lui Valeriu Stoica, ministru al justiţiei, că ar trebui să iniţiem o lege a medierii în România. Răspunsul a venit scurt şi clar: “Redactaţi proiectul de lege, iar eu îl susţin!” În anul 2000, Ministerul Justiţiei a lansat în dezbatere publică prima versiune a proiectului de lege. Era un an electoral dificil. Primele reacţii publice nu au fost deloc favorabile. Nici contextul politic nu era propice pentru a dezbate şi explica, la nivel instituţional, medierea şi utilitatea ei, percepţia fiind aceea a unei reglementări excentrice, contestată în primul rând de colegii avocaţi. Dejudiciarizarea soluţionării disputelor şi apariţia în scenă a unui nou actor, mediatorul, perceput ca magicianul, despre care nu se ştie prea bine ce face sau cum face ceea ce se crede că face, a trezit reacţii ambivalente, de la neîncredere, până la invidie. Însă duhul medierii se strecurase deja într-un proiect de lege lansat dezbaterii publice. După ce am plecat din Ministerul Justiţiei, la sfârşitul anului 2000, am urmărit fenomenul medierii în România, dar nu m-am implicat direct.

Viaţa a făcut ca, în anul 2013, duhul medierii să mă viziteze din nou, într-o întâlnire cu Ioana Cornescu, pe care o cunoşteam de foarte mult timp ca avocat, dar mai ales ca fostă colegă în Ministerul Justiţiei, Ioana fiind directoare în   aceeaşi perioadă 1997-2000. În 2013 am descoperit-o pe Ioana ca mediator şi, prin intermediul ei, am cunoscut-o pe Fănuţa Lişman, un mediator dedicat 100%  medierii.

M-am înscris la cursurile de formare organizate de Almaro Training. Nu ştiu cum am putut să mă rup de activitatea curentă, de avocat şi cadru didactic, şi să urmez cursurile cu o perseverenţă de care nu prea mă mai credeam în stare…Şi  chiar n-am “chiulit” deloc! Ba am mai şi învăţat pentru examenul final, ca în studenţie, toată noaptea! Fiica mea zicea: “Ce ţi-a venit? Tu eşti profesor! Cum, adică, dai examen?”. Toată viaţa învăţăm. Iar profesorii sunt cei care învaţă continuu, pentru că nu ai cum să-i înveţi pe ceilalţi decât ceea ce tu însuţi înveţi şi descoperi prin propria experienţă.

Am urmărit cu interes, dar şi cu amărăciune discuţiile despre formatori şi firmele de formare. Amintirile mele sunt frumoase despre cei care mi-au fost profesori de mediere. Aşa îmi place să-i numesc, nu formatori, ci profesori: Adrian Bădilă, Fănuţa Lisman, Ana Bălan. Am convingerea că nu sunt doar ei profesori, ci sunt şi mulţi alţi mediatori, care iau în serios activitatea în şcolile de formare, care merită acest titlu şi pe care medierea se poate baza în continuare.

Cu toate acestea, revin la analiza despre fenomenul pieţei serviciilor de mediere şi despre piaţa secundară a firmelor de formare.

Toate profesiile noi au trecut prin două etape: prima etapă, este de expansiune, când profesia nouă îşi deschide toate porţile, condiţiile de admitere sunt lejere, pe principiul “intră cine vrea, rămâne cine poate”; a doua etapă este aceea în care începe să se producă selecţia. Se trece de la admiterea în profesie doar pe bază de acte, la admiterea pe bază de examen sau de concurs. Cursul iniţial de formare nu mai este suficient pentru a presta singur activitatea, căci, la început, eşti “ucenic” sau stagiar pe lângă un maestru, apoi poţi să lucrezi singur. Sunt trepte de formare practică, pe care nu poţi să le arzi într-o profesie adevărată, pentru că “te frigi”. Dacă piaţa serviciilor de mediere este în recesiune, este normal ca şi piaţa serviciilor de formare să se restrângă. Accentul se deplasează în timp de la formarea iniţială (care poate să devină mai riguroasă şi cu o durată mai mare), la formarea continuă, după intrarea în profesie. Desigur, se pot face şi cursuri de iniţiere sau de popularizare, cu o durată mai scurtă, pentru cei care doresc să cunoască medierea doar pentru dezvoltare personală, fără să aspire la exercitarea profesiei. Dar trebuie făcute distincţiile necesare.

Deformarea a apărut atunci când au fost produşi mii de mediatori, pentru că exista o cerere artificială a pieţei, declanşată de fenomenul şedinţei de informare, care a creat un val de clientelă. Să absorbi într-o profesie mii şi mii de mediatori, doar pentru că ai creat artificial cerere pentru o şedinţă de informare, care apoi este eliminată ca neconstituţională, dovedeşte lipsa totală de viziune asupra esenţei profesiei. Informarea gratuită asupra avantajelor medierii nu putea şi nu poate constitui un serviciu în sine, esenţial şi reprezentativ pentru profesia de mediator, pentru că: (i) informarea este doar un mijloc, iar nu un scop; (ii) informarea o pot face şi alte persoane.  Afirmarea şi dezvoltarea unui corp profesional trebuie legată de serviciile esenţiale şi reprezentative pentru profesia respectivă, cu privire la care acestuia i se recunoaşte o anumită exclusivitate sau dominaţie, în virtutea calificării speciale pe care o presupune prestarea unor asemenea servicii şi a evitării conflictelor de interese. Două concluzii cred că pot fi desprinse: (i) eroarea a constat în aceea că afirmarea profesiei a fost legată de un serviciu neesenţial şi nereprezentativ în sine pentru profesie, care putea fi îndeplinit şi de multe alte persoane. Nu informarea, ci încercarea prealabilă de soluţionare a conflictului prin mediere este ceea ce părţile şi mediatorul pot avea în vedere înainte de sesizarea unei instanţe de judecată sau a unui tribunal arbitral; (ii) serviciile esenţiale pentru profesie trebuie identificate şi prevăzute clar în statut şi în lege şi să se bazeze pe o nevoie socială reală.

Impasul în care se găseşte azi medierea este rezultatul acestei politici greşite de afirmare a profesiei, care a generat creşterea numerică a corpului profesional, fără un corespondent într-o piaţă reală a serviciilor de mediere. La rândul ei, piaţa serviciilor de formare nu este una autonomă, ci subordonată pieţei reale şi nevoilor reale. Evident, formarea trebuie să se facă în sensul prestării serviciilor de interes public care sunt specifice profesiei.

Rezultă că, din orice punct pornim ca să căutăm soluţii, ajungem tot la ideea de construcţie instituţională şi de reformare.

O instituţie este ca o casă. Are nevoie de o fundaţie solidă. Primul nivel este cel de reglementare (exterioară, adică prin lege, şi de autoreglementare prin statut); al doilea nivel este cel de organizare şi de autoguvernare; al treilea nivel este al pieţei serviciilor specifice, corelată cu celelalte pieţe subordonate (cum este piaţa serviciilor de formare profesională) şi cu pieţele conexe (pieţele celorlalte servicii liberale).

Noul Consiliu de Mediere are rolul să acţioneze corect  şi coordonat pe toate aceste trei planuri, cu o viziune şi o strategie instituţională coerentă, cu luciditate şi cu înţelegerea implicaţiilor pe care o măsură implementată pe un anumit plan, le poate avea în celelalte planuri. Deciziile trebuie să fie luate pe baza voinţei corpului profesional, de aceea, chiar cu riscul de a mă repeta, sunt necesare mecanisme eficiente de autoguvernare, adică de consultare şi implicare a mediatorilor.

Cred că sunt şanse pentru reformarea medierii ca instituţie puternică, sănătoasă şi echilibrată în raporturile cu celelalte instituţii publice, autorităţi şi profesii liberale.

Eu socotesc vârsta medierii nu din anul 2006, când a fost adoptată Legea nr. 192/2006, ci de când ştiu că a făcut primul pas în lume, adică de la primul proiect de lege lansat public în anul 2000. În 2014, medierea a împlinit, pentru mine, vârsta de 14 ani, adică a devenit “adolescentă” şi a trecut cele două praguri şi teste grele de viaţă, marcate de deciziile Curţii Constituţionale. Peste încă 4 ani, în 2018, medierea va deveni “majoră”. Când va expira mandatul noului Consiliu de Mediere, în anul 2019, medierea ar trebui să nu mai fie “minoră”, ci o instituţie reformată, puternică. Este obiectivul realist pe care şi-l poate fixa noul Consiliu de Mediere: să lase în 2019, la expirarea mandatului o instituţie a medierii “majoră”. Si nu doar prin trecerea anilor…

Conf.dr. Marieta Avram

Mediator, Preşedinte al Colegiului Mediatorilor

Avocat SCA Stoica & Asociatii

Adauga un comentariu


Despre noi

Asociatia profesionala Colegiul Mediatorilor a luat fiinta in anul 2009, ca urmare a initiativei a noua mediatori autorizati, interesati sa se asocieze pentru a-si reprezenta mai bine interesele la nivel profesional mai mult…

Marca si operator de date

Marca: M 2012 00806

Infiintare si cont bancar

Asociatia profesională COLEGIUL MEDIATORILOR, cu sediul în Bucuresti, str. Stănileşti, nr. 4-6, sector 1, înregistrată în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor cu nr. 153/12.01.2010, cod de înregistrare fiscala nr. 26470839.

Hotarare judecatoreasca pronuntata in 14.12.2009 in dosar nr. 43442/299/2009

IBAN: RO58 BTRL 0480 1205 R876 63XX, Banca Transilvania, Agenţia 1 Mai.

 

Colegiul Mediatorilor © 2017  Toate drepturile rezervate. Termeni de utlizare