Stresul si suferinta la locul de munca

Publicat de
|

coperta stresTraducerea volumului a fost realizată prin intermediul Sectiunii Române a GEMME – Grupul European al Magistraţilor care susţin Medierea (Groupement Européen des Magistrats pour la Médiation)

Confruntându-se zi de zi cu stresul şi suferinţa manifestate în raporturile dintre angajatori şi angajaţi, autoarea, judecător de carieră în materia litigiilor de muncă, sesizează că justiţia este uneori inadecvată pentru unele cauze. Legea nu rezolvă totul, este uneori prea tranşantă şi poate duce spre soluţii inadecvate, dacă nu chiar injuste. Procesul judiciar provoacă rupturi, lasă răni, produce frustrări, ură, dorinţa de răzbunare şi întreţine un climat propice dezvoltării unor noi conflicte.

Povestea a zeci de cazuri ilustrează în acest volum o abordare neobişnuită a magistratului aflat în căutarea unor metode noi de soluţionare a conflictelor. Pionier în Europa, în ce priveşte medierea litigiilor de muncă, autoarea a instituţionalizat această metodă de soluţionare a cauzelor, prin care părţile îşi regăsesc demnitatea în ascultarea şi respectul reciproc.

Béatrice Brenneur, judecător pensionat, fost preşedinte al Secţiei Sociale a Curţii de Apel Grenoble, este fondatoarea Grupului Magistraţilor Europeni care susţin Medierea (GEMME) şi co-fondatoare şi preşedintă a Conferinţei Internaţionale a Medierii pentru Justiţie (CIMJ).

Volumul său anterior, Justiţie şi Mediere, publicat în 2006, a obţinut premiul I al concursului internaţional de arte şi litere din Franţa.

Adauga un comentariu


Despre noi

Asociatia profesionala Colegiul Mediatorilor a luat fiinta in anul 2009, ca urmare a initiativei a noua mediatori autorizati, interesati sa se asocieze pentru a-si reprezenta mai bine interesele la nivel profesional mai mult…

Marca si operator de date

Marca: M 2012 00806

Infiintare si cont bancar

Asociatia profesională COLEGIUL MEDIATORILOR, cu sediul în Bucuresti, str. Stănileşti, nr. 4-6, sector 1, înregistrată în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor cu nr. 153/12.01.2010, cod de înregistrare fiscala nr. 26470839.

Hotarare judecatoreasca pronuntata in 14.12.2009 in dosar nr. 43442/299/2009

IBAN: RO58 BTRL 0480 1205 R876 63XX, Banca Transilvania, Agenţia 1 Mai.

 

Colegiul Mediatorilor © 2017  Toate drepturile rezervate. Termeni de utlizare