În mediere ai satisfacție și bani dacă ai un bun echilibru între artă și business

Astăzi putea să împartă dreptatea într-o sală de judecată, pentru doamna X sau pentru domnul Z. A decis însă, la un moment dat, că i se potrivește mult mai mult activitatea de găsire a unei soluții comune. Și Smaranda Dușa-Gruia a ales medierea. În mod firesc, a decis apoi să se implice în sprijinirea a ceea ce a devenit numitorul comun al tuturor activităților sale și o filosofie de viață.
Este unul dintre membrii fondatori ai Colegiului Mediatorilor și amprenta sa se vede în multe proiecte importante ale asociației. Smaranda Dușa-Gruia este o persoană multidisciplinară, dar pune întotdeauna medierea în relație cu celelalte activități profesionale. Cu onestitate.
În ce context ați decis să deveniți mediator?
Era anul 2008, legea exista deja de doi ani, dar nu apăruse încă primul Tabel al mediatorilor. Motivarea pentru mediere a venit dintr-o rațiune foarte personală și care nu ținea de oportunitatea unei noi profesii, ci de o decizie vocațională. Dezvoltarea personală pe care am făcut-o în acea perioadă m-a dus la concluzia că, din punct de vedere personal și profesional, nu mi se potrivește ceea ce fac, respectiv susținerea unei singure părți, ci mi se potrivește mult mai mult activitatea de găsire a unei soluții comune. Inițial îmi propusesem să devin judecător și, din această postură, nu voiam ca, având cazuri de dreptul familiei sau în drept penal, soarta unui om să depindă de propriile mele emoții și de faptul că pe mine m-a convins mai mult avocatul Y sau că mi-a plăcut mai mult sensibilitatea doamnei X sau că acel copil ar fi trebuit să stea cu domnul Z, pentru că este mai amabil. Ulterior, mi-am dat seama că mie nu mi se potrivește postura de judecător, adică de cel care decide pentru alții. Cea mai firească ipostază pentru mine era cea în care puteam să ajut oamenii să-și găsească propriile soluții, neimpuse de nimeni. Citeste tot interviul aici