Anca Ciuca, un drum de succes catre mediere

Publicat de
|

Anca CiucaLa 30 de ani, odata cu schimbarile de la inceputul anilor ’90, o cariera de succes in domeniul proiectarii in domeniul electrotehnicii este abandonata brusc pentru o totala angajare in problematica sociala. Si, astfel, de la conflictele sociale si interetnice, cu daruire, pasiune si extrem de multa munca, inginera Anca Ciuca si-a construit un nou drum de succes in domeniul medierii.
Cecilia Caragea: Sunteti un mediator si un formator cunoscut si apreciat, dar care a fost traseul dumneavoastra personal pana sa ajungeti la mediere?
Anca Ciuca: Am ajuns relativ repede la mediere, pentru ca am avut in 1992 sansa sa fiu invitata, in calitatea mea de presedinte al Tineretului National Liberal, intr-un proiect care viza reducerea tensiunilor intre romani si maghiari. Era imediat dupa evenimentele de la Targu Mures, iar o organizatie din Germania a demarat un proiect prin care isi propunea sa creeze premisele unei colaborari, cel putin la nivelul organizatiilor de tineret, intre majoritatea romana si minoritatea maghiara din Romania. Si, in cadrul acestui proiect, care a durat vreo doi ani si jumatate (a inceput in iunie 1992 si s-a terminat in februarie 1995), unul dintre subiectele importante abordate a fost legat de metode de rezolvare a conflictelor si, mai precis, de mediere. Timp de o saptamana – in care s-a lucrat peste 10 ore pe zi pe parcursul a 7 zile -, am luat parte la un curs intensiv despre mediere. Insa acea saptamana n-a facut decat sa-mi ridice o serie de intrebari despre cum ar putea fi utilizate acele tehnici in conflicte de mai mica sau mai mare intindere, din diferite domenii. Am ramas cu ideea ca exista si modalitati pragmatice de a aborda situatiile conflictuale si chiar de a incerca solutionarea lor.

Cecilia Caragea: In 1992 erati inca studenta sau terminaserati deja facultatea?
Anca Ciuca: Deja lucram, deja eram inginer, dar in 1992 m-am despartit de inginerie datorita transformarilor produse in Romania de Revolutia din decembrie 1989…

Cecilia Caragea: Ce fel de inginerie ati facut?
Anca Ciuca: Electrotehnica, iar in 1992 deja aveam niste ani de munca in spate…

Cecilia Caragea: Ati urmat facultatea in Bucuresti?
Anca Ciuca: Da, in Bucuresti am facut Facultatea de Electrotehnica, la Institutul Politehnic Bucuresti, apoi am lucrat tot in Bucuresti, dar dupa ’89 s-au produs o serie de modificari si, dintr-odata, tot ce a insemnat marea productie in Romania a avut de suferit. Au fost niste ani, vreo doi ani, poate chiar mai mult, in care mergeam la serviciu si ma intrebam impreuna cu colegii mei daca are rost sa facem ceea ce facem.

Cecilia Caragea: Cati ani aveati in 1992?
Anca Ciuca: 32 de ani.

Cecilia Caragea: Deci lucrati deja de ceva vreme…
Anca Ciuca: Da, imi terminasem si stagiatura, lucram in proiectare…

Cecilia Caragea: Parintii in ce domeniu au lucrat?
Anca Ciuca: Tot in Electrotehnica, era o traditie de familie… Ai mei au lucrat la Intreprinderea de Motoare Electrice Pitesti. Mi-a placut si mie ce faceau ei si m-am orientat catre profesia asta. Numai ca, asa cum va spuneam, dupa Revolutie, vreo doi ani de zile, ne-am tot intrebat: oare noi ce facem aici are vreun rost? Mai mult decat atat, deja incepusem sa avem acces la informatiile despre noile tehnologii si ne dadeam seama cat de ramasi in urma suntem si ca, la un moment dat, si nu foarte departe, nu va mai comanda nimeni nimic de la noi. Pe noi, la IFMA, ne-a salvat atunci faptul ca aveam un contract foarte mare cu tot ce insemna ”Casa Poporului”, unde erau peste 60 de tipuri de ascensoare, si aveam foarte mult de lucru pe partea de proiectare… Era vorba de o cladire cu totul deosebita, in care cerintele sunt diferite de la un ascensor la altul, aveam foarte mult de lucru si pe partea de proiectare, dar si pe partea de executie, asa ca am avut ce face inca 2-3 ani dupa decembrie 1989. Dar, tot in perioada respectiva, mi-am mai dat seama de un lucru: toti cei pe care ii cunosteam si cu care eram in relatii de prietenie erau ingineri si, mai mult decat atat, dintr-o anumita categorie de varsta, cu 2-3 ani mai mari sau mai mici decat mine.

Anca Ciuca: Nu pot sa spun ca am fost un val sau ca eram prea multi sau prea putini, ci faptul ca atunci cand industria romaneasca a intrat in colaps am fost afectati cu totii si foarte multi ne-am pus problema reorientarii. Apropo! Eram prea multi sau prea putini?!… Am avut in urma cu cativa ani, in 2008, intalnirea de 25 de ani de la terminarea facultatii si am ramas absolut surprinsa ca, in afara de mine si de inca un coleg care s-a reorientat, urmand si Facultatea de  Drept, din toata seria noastra de aproximativ 170 de student, toti ceilalti chiar profeseaza ca ingineri! Mai mult, lucreaza in domeniu sau au propriile firme, care o  duc chiar foarte bine, avand inclusiv activitati si contracte in afara tarii.

Cecilia Caragea: Remarcabil!
Anca Ciuca: Da, intr-adevar! Tin sa precizez ca Facultatea de Electrotehnica din Bucuresti, unde am avut si eu onoarea sa ma pregatesc, este foarte bine cotata la nivel national, dar si international. Voiam sa va mai spun ca eu, facand germana intensiv, atat in liceu, cat si in facultate, aveam in grupa trei colegi din Timisoara care dupa facultate s-au stabilit in Germania, iar cu ocazia acestei intalniri de 25 de ani am aflat ca isi deschisesera afaceri cu Romania prin firmele in care lucreaza in Germania, unde sunt angajati tot ca ingineri si unde sunt foarte apreciati.

Cecilia Caragea: Sunteti cumva de etnie germana?
Anca Ciuca: Nu, doar mi-a placut limba germana si imi plac ordinea, disciplina, rigoarea si cultura germana.

Cecilia Caragea: Am inteles ca ati intrat foarte repede in politica.
Anca Ciuca: Va spuneam ca la inceputul anilor ‘90 mi-am dat seama ca toata viata mea este foarte incorsetata intr-un anume mediu foarte ingust, si profesional, si personal. Ma aflam ca intr-un globulet de sticla, impreuna cu prieteni, cu colegi sau fostii colegi… Discutam despre niste subiecte importante pentru noi toti, ca societate, dar dintr-o perspectiva foarte ingusta. Si mi-am dorit foarte tare sa-mi largesc aceasta sfera de cunoastere. La vremea respectiva, viata asociativa, in anii ‘90-‘93, exista doar in relatie cu un partid politic. In rest, practic nu gaseai viata asociativa. Nu prea aveai unde sa te duci, decat inspre un partid politic, iar Partidul National Liberal mi s-a parut cea mai serioasa optiune pe care o aveam, pentru ca a dat tarii atatia prim-ministri, pentru ca a condus tara o perioada atat de indelungata si cu rezultate care au marcat istoria acestei tari.

Cecilia Caragea: Parintii erau si ei simpatizanti liberali?
Anca Ciuca: Parintii nu au apucat niciodata sa fie intr-un alt partid politic decat PCR. In schimb, bunicii dinspre tata erau simpatizanti PNT.

Cecilia Caragea: Erau multi simpatizanti PNT in perioada respectiva.
Anca Ciuca: Da, fiind din Arges, unde PNT a fost foarte puternic in zona respectiva … stiam asta, insa eu aveam ideea ca PNT era prea legat de mediul rural. I-am cunoscut si pe cei de la PNT-CD, ma refer la tinerii din PNT-CD, si, intr-adevar, mi s-au parut mai aproape de mentalitatea rurala, nu asa cum mi-as fi dorit eu sa fie. Asa ca m-am orientat catre PNL. Atunci erau foarte multi tineri de varsta mea care incepusera sa constituie in perioada respectiva organizatia de tineret. Dar in PNL exista atunci si o generatie foarte in varsta, care supravietuise inchisorilor comuniste. Intre aceste generatii nu prea aveai nimic. Domnul Radu Campeanu era atunci presedintele PNL si, acolo ducandu-ma, pentru ca erau multe activitati in care ma puteam implica – pornind de la schimbarile legislative pana la infiintarea unor noi institutii -, mi-am gasit foarte usor locul. A fost si un excelent prilej sa-mi imbunatatesc sau chiar sa-mi clarific si sa imi completez unele notiuni de istorie direct de la sursa, intrucat intrarea in PNL m-a facut sa intru in legatura directa cu supravietuitorii inchisorilor comuniste si astfel am avut prilejul sa incep sa identific toate distorsiunile din cartile de istorie. Mie mi-a placut istoria foarte mult, dintotdeauna, si eram socata sa aflu acum de la sursa (si nu numai de la o sursa, ci de la mai multe, in mod independent!) lucruri care erau in totala disonanta cu ce invatasem.

Cecilia Caragea: In perioada in care v-ati indreptat spre liberali au fost si cateva actiuni mai ciudate. Parca Radu Campeanu a avut la un moment dat propunerea ca regele sa candideze la Presedintie, idee care pe multi i-a indepartat de Partidul National Liberal.
Anca Ciuca: Ma rog, in Bulgaria, o atare propunere n-a avut efectul asta… In Bulgaria, s-a facut o propunere similara si ea a avut un efect benefic, dar, ma rog, optiunea alegatorilor in Romania a fost alta. Nu comentez asta, toti aveam acest drept de a ne exprima o optiune.

Cecilia Caragea: Intre liberali par a fi doua curente: monarhie sau republica. Dumneavoastra spre ce ati opta?
Anca Ciuca: Cred ca, pentru Romania, cea mai buna optiune ar fi sa redevina monarhie. Dar nu este obligatoriu. Daca la un moment dat se va ajunge la o formula de genul asta, eu nu as fi impotriva, dimpotriva, as fi pentru. Sunt multi care si-au schimbat gandirea de atunci si PNL a avut intotdeauna o atitudine rezonabila, dar vreau sa va spun ca in cadrul PNL am avut ocazia unica de a putea sa stau de vorba mai mult si direct si sa aflu o gramada de lucruri despre perioada interbelica si despre monarhie de la Dan Amedeo Lazarescu, ceea ce pentru mine este un fel de binecuvantare, faptul ca am putut sa stau de vorba in repetate ocazii cu acest om deosebit si absolut remarcabil.
In contextul acela – inceputul anilor `90 -, noi ca tineri ne cautam drumul, cautam sa ne pregatim pentru o noua societate si, in contextul acela, una dintre oferte a fost programul de abordare a situatiilor conflictuale, in care m-am angrenat si in care am participat cu cea mai mare placere si in cadrul caruia am aflat lucruri cu totul deosebite si care m-au modificat complet. M-a modificat atat subiectul in sine, dar mai ales prilejul de a lucra, pentru o perioada de doi ani si jumatate, cu o echipa dintr-o tara cu traditie intr-ale democratiei. Echipa din Germania era formata din sociologi si psihologi, scoli care la noi s-au reconstruit dupa Revolutie. In perioada comunista, sociologia si psihologia disparusera ca scoli de pregatire si se reconstruiau in anii ‘90, iar eu am putut sa beneficiez de colaborarea cu niste oameni care chiar stiau despre ce e vorba si veneau din scoala germana, cu o veche traditie si multa cercetare in domeniul sociologiei si al psihologiei.

Cecilia Caragea: In reglarea raporturilor interetnice din acea perioada ati sesizat ca ati avut un rol ca mediator?
Anca Ciuca: Noi am fost selectati ca lideri ai organizatiilor de tineret, eram deja intr-un fel validati de propriile noastre grupuri si, ulterior acestei participari, multi dintre cei care au fost in program au avut o ascensiune politica. Eu a trebuit sa fac in 1996 alegerea: fie incep sa lucrez in domeniul medierii, fie aleg cariera politica. Si am ales medierea, mi s-a parut mult mai interesant, pentru ca era mai greu, mult mai greu. In 1996, PNL-ul intrase in coalitia de la guvernare, acolo mi se pareau lucrurile deja asezate intr-o directie normala, de crestere, dar in domeniul medierii erau inca foarte, foarte multe lucruri de facut.

Cecilia Caragea: Ati ramas membra de partid sau v-ati retras cu totul din viata politica?
Anca Ciuca: Nu am iesit niciodata oficial din PNL, dar de retras nu m-am retras chiar in 1996. Un an-doi dupa aceea am mai platit cotizatie, dar apoi in scurt timp am renuntat chiar si la simpla calitate de membru platitor de cotizatie, deoarece pentru a face ceva pentru mediere era nevoie sa construiesc si sa mentin un sprijin in favoarea ideii de mediere, indiferent de formatiunea politica aflata la guvernare. Asta insemna ca toti prietenii din perioada cursurilor respective si din perioada activitatii mele ca lider in organizatia Tineretului Liberal urma sa-i cultiv in scopul intelegerii si sustinerii ideii de mediere, indiferent de ce partid ar veni la conducere, indiferent ca este un singur partid la guvernare sau o coalitie. Scopul era unul singur, si anume ca ideea de mediere sa prinda contur si sa fie sustinuta in continuare. Cred ca alegerea mea a fost un lucru bun, pentru ca si-a aratat roadele, dar nu a fost deloc usor. In 1996 am primit si prima finantare pentru un proiect in domeniul medierii si am inceput prin proiectele derulate seria de activitati de tip seminarii, mese rotunde, conferinte…

Cecilia Caragea: Deci, ati renuntat si la inginerie, si la politica.
Anca Ciuca: Ingineria a renuntat la mine… Si, pentru ca mi s-a oferit alta posibilitate imediat, nici nu m-am zbatut sa raman in domeniul ingineriei… Dar la politica, da, am renuntat!

Cecilia Caragea: Si, in acei ani de inceput, in ce a constat activitatea de mediator?
Anca Ciuca: In acei ani am inceput sa construim proiecte, sa propunem proiecte care sa fie finantate si prin care sa ne putem plati onorariul sau salariul, astfel incat sa oferim gratuit serviciul de mediere in cadrul proiectelor, pentru a putea gasi sustinere pentru ideea de mediere. Proiectele pe care le-am dezvoltat s-au dus catre tipuri de conflicte pentru care existau finantari in acea vreme.

Anca Ciuca: Da, proiectul in sine era si o protectie pentru a desfasura activitatea de mediator, neavand un cadru legal, dar in acelasi timp era o sursa de venit pentru ceea ce faceam. Si atunci m-am orientat catre conflicte din zona etnica, sau cele legate de dezvoltarea organizatiilor neguvernamentale sau a relatiilor dintre organizatiile neguvernamentale si administratia publica locala, adica lucruri care erau finantabile de catre finantatori externi precum Uniunea Europeana. Am avut finantatori din Germania, din Canada, din Statele Unite ale Americii, toate programele vizau subiecte generoase, de tip democratizare, imbunatatirea relatiilor intre majoritate si minoritate, acces la servicii publice si respectarea drepturilor omului.

Cecilia Caragea: In afara de minoritati etnice, v-ati ocupat si de alte minoritati, considerate minoritati dupa alte criterii?
Anca Ciuca: Am avut cateva colaborari cu asociatia „Accept”, pregatind cateva persoane de la ei pentru a intelege si a utiliza tehnicile de mediere, dar n-am lucrat efectiv cu grupurile lor. Am mai lucrat – in parteneriat cu niste asociatii – pentru un proiect foarte interesant, pentru reintegrarea tinerilor care consumasera droguri si trecusera prin programe de dezintoxicare si acum aveau din nou probleme la reintegrarea in familie sau in scoala. Am mai lucrat pe problematica HIV – SIDA si pregatirea celor care lucreaza in comunitati in care exista astfel de cazuri.

Cecilia Caragea: Si in privinta minoritatilor etnice, cu ce minoritati ati lucrat mai mult?
Anca Ciuca: Am lucrat si cu maghiarii, dar am lucrat mai mult cu organizatiile romilor. Mai mult in sensul de mai multi ani si mai multe programe. Primul proiect a fost in 2001 si pana in 2008 am avut constant proiecte derulate cu organizatiile romilor, pentru transpunerea strategiei privind imbunatatirea situatiei romilor. Am pregatit o serie de lideri ai organizatiilor ca mediatori, dar am preluat si cazuri de mediere din aceste comunitati, am asigurat si o parte de practica.

Cecilia Caragea: Am inteles ca ei au o structura aparte de functionare a comunitatilor… au un Bulibasa, judecata de pace.
Anca Ciuca: Structura in cauza – Bulibasa – e valabila doar in unele comunitati, dar multi dintre liderii traditionali care ar avea oarecum un rol de mediator sunt contestati, pentru ca de multe ori nivelul lor de educatie este mai scazut fata de alte persoane din comunitate. In schimb, judecatorii de pace sunt persoane foarte respectate, pentru ca numirea e posibila doar daca au un comportament exemplar, care se extinde si la membrii familiei.

Cecilia Caragea: Cum ati facut selectia celor pe care i-ati pregatit?
Anca Ciuca: Am lucrat cu Centrul pentru Problemele Romilor de la Cluj, care deruleaza asemenea proiecte – este vorba de o subdiviziune a fostei Fundatii Soros. Fundatia Soros Romania s-a divizat in 1997-1998  in mai multe centre, abordand mai multe problematici, iar unul dintre aceste centre se ocupa de problematica romilor. Ei au foarte multe organizatii cu care lucreaza si impreuna cu ei am facut selectia persoanelor care au intrat in cursuri, pentru ca am vrut sa aiba cel putin cursuri liceale, dar majoritatea aveau si studii universitare. Proiectul a avut un impact foarte mare asupra lor ca pregatire, pentru ca ulterior mi-am regasit cursantii in birourile teritoriale ale Agentiei Nationale pentru Romi. ANR-ul are in tara, pe regiunile de dezvoltare, birouri teritoriale, si acolo i-am regasit aproape pe toti, asta a fost o mare placere, sunt oameni care si-au continuat dezvoltarea profesionala, care, la randul lor, au revenit cu proiecte pentru comunitate, in sensul rezolvarii situatiilor conflictuale. Un proiect de mai lunga durata si de mai mare intensitate l-am avut pe zona Tecuci-Focsani, respectiv Galati-Vrancea, in care am lucrat cu mai multe comunitati in relatiile lor cu scoala, cu directiile de sanatate, cu primariile, rezolvandu-le o parte din probleme si, in acelasi timp, si pregatindu-i ca ei sa si le rezolve.

Cecilia Caragea: Inteleg ca in aceasta perioada de inceput nu a fost vorba doar de mediere, ci a fost in acelasi timp o actiune de implicare sociala.
Anca Ciuca: Ceea ce faceam noi era si partea de analiza de conflict, simplist spus, adica ceea ce face mediatorul in momentul in care ia legatura cu partile. Noi analizam situatiile conflictuale, dupa analiza identificam anumite parti si incepeam sa facem demersurile ca ei sa accepte medierea. Deci era un traseu cu mult mai lung decat cel pe care, prin existenta legislatiei din momentul de fata, il impune mediatorului. Nu este chiar atat de usor sa fi acceptat sa intervii in situatii conflictuale. Mai ales cand ambele parti erau de etnie roma, singura posibilitate de a intra in mediere era doar sa avem alaturi cel putin unul dintre cei pe care i-am pregatit noi, deci un etnic rom, pentru ca altfel nu esti acceptat… Asta este si va fi intotdeauna problema majora a acceptarii medierii, nu ideea de a accepta medierea e dificila, ci ideea de a accepta ca o persoana complet din afara sa intre in ceva atat de intim cum este o situatie conflictuala.

Anca Ciuca: Cred ca nu e ceva care sa tina de etnie, nici unul dintre noi nu accepta cu usurinta ca atunci cand are un conflict cu altcineva sa vina o a treia persoana, care n-are nici in clin, nici in maneca nici cu tine, nici cu mine, s-o accepte ca mediator. Inseamna sa accepti sa discuti lucruri foarte personale in fata unui strain. Asta este intotdeauna dificil de acceptat, dar in cazul nostru, neexistand o legislatie, neexistand o obligativitate, neexistand o recompensa la finalul drumului, era cu atat mai greu. Faptul ca acum acordul de mediere iti este recunoscut de instanta e o recompensa a efortului ca ai acceptat si ai lucrat sa rezolvi conflictul in prezenta unui strain. Acest strain, fie el si specializat, tot strain ramane. Asta este marea problema a mediatorului! Legea 192/2006 surprinde foarte frumos aceste aspecte, spunand ca succesul medierii se datoreaza increderii pe care partile o acorda mediatorului. Or, increderea asta se construieste, nu apare peste noapte. Si parte din demersul oricarui proiect era de cunoastere a noastra ca echipa de mediatori si de acceptare a noastra ca mediatori in cazuri concrete, in discutii concrete.

Cecilia Caragea: Cred ca la romi e si mai mare rezistenta asta, ca ei sunt o societate mai inchisa, mai traditionalista.
Anca Ciuca: Sau s-ar putea sa le fie mult mai usoara abordarea asta, pentru ca orice minoritate de pe glob are tendinta de a incerca sa-si rezolve problemele in afara autoritatii, respectiv, a instantei. Este mult mai usor de acceptat intr-o minoritate ideea ca rezolvam disputa, dar nu cu autoritatea sau nu mergand la autoritate. Asta face poate uneori sa fie mai usor acceptat mediatorul, cu conditia sa fie o persoana careia poti sa-i acorzi incredere. Or, eu pot sa afirm cu seriozitate ca, dupa atatia ani de zile, sunt o persoana cunoscuta si am o anumita imagine in fata organizatiilor sau a oamenilor care lucreaza in organizatiile romilor, deci am un nume si un renume. Si faptul ca in continuare vin catre mine si aproape la fiecare curs am cate o persoana care provine de la organizatiile romilor, cred ca spune ceva, ca exista in continuare acest transfer de incredere, pentru care sunt recunoscatoare, nu e ceva care se construieste chiar asa de usor si, in plus, inseamna ca ideea de mediere este privita pozitiv. O alta entitate cu care am lucrat foarte mult este Politia Romana, fie prin Inspectoratul General, fie prin Institutul de Cercetare si Prevenire a Criminalitatii, fie prin inspectorate judetene, fie prin Directia de Politie a Capitalei. Am avut in permanenta colaborari si am lucrat promovand ideea de mediere. Am realizat chiar un manual pentru politia de proximitate, de interventie in conflicte etnice. Manualul a fost republicat de Ministerul de Interne ulterior si utilizat la pregatirea cadrelor de Politie.

Cecilia Caragea: Tinand cont de recentele evenimente din Ardeal, cum vi se pare ca au evoluat lucrurile dupa atata timp de cand dumneavoastra personal v-ati inceput traseul in domeniul medierii, tocmai din perspectiva abordarii acestor stari conflictuale interetnice?
Anca Ciuca: Cea mai importanta schimbare in ceea ce priveste relatiile romano-maghiare s-a produs prin cooptarea in coalitia de guvernare, in 1996-1997, a Uniunii Democrate a Maghiarilor din Romania, a UDMR-ului. Modificarea aceasta a fost foarte importanta si unul dintre cei care au fost in acest proiect de imbunatatire a relatiilor romano-maghiare a fost Toni Niculescu, care la un moment dat a fost si secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe, in perioada de coalitie cu UDMR. Dar i-am vazut si pe altii implicati in proiecte, urmand ulterior o cariera politica posibila datorita coalitiei la guvernare. In viziunea mea, lucrul cu impact negativ este diminuarea colaborarii intre organizatiile de tineret in general, in Romania. Ultimii ani, din 2007 incoace, de cand nu s-au mai acordat fonduri distincte organizatiilor neguvernamentale prin programe speciale, lipsa proiectelor de colaborare intre tineri mai ales a avut un impact negativ asupra vietii asociative a tineretului si nu s-a mai creat oportunitatea colaborarii intre noii lideri ai acestor organizatii de tineret.

Cecilia Caragea: Se poate spune ca nu se mai fac actiuni comune intre organizatiile de tineret?
Anca Ciuca: Nu prea mai are cine sa le finanteze, pe scurt.

Cecilia Caragea: Nu prea mai sunt bani?
Anca Ciuca: Sunt mult mai putini. Sunt mult mai putine fonduri, iar fondurile, atunci cand le aloci, le aloci cu niste scopuri, le aloci unor obiective pe care trebuie sa le atingi. Obiectivele erau legate acum ceva mai multi ani de managementul conflictelor, rezolvarea conflictelor, obtinerea unor schimbari democratice. Acum nu am mai vazut aproape nimic in acest sens.

Cecilia Caragea: Deci credeti ca s-a ajuns aici pentru ca nu s-a mai investit de prin 2006-2007 in asemenea actiuni?
Anca Ciuca: Da! Fondurile nu mai vin cu obiectivele acestea de a construi relatii de colaborare intre diverse grupuri sociale. Mai sunt  finantate unele proiecte, dar sunt mai mult individuale, de tip Erasmus, te duci si studiezi, dar individual, nu in grup. Sunt foarte putine actiunile sustinute pentru a crea colaborarea intre diverse grupuri sociale.

Cecilia Caragea: De ce credeti ca se intampla acum toate astea? (n.n., declaratiile antimaghiare din primava si vara anului 2013)
Anca Ciuca: Pai, de ani de zile nu s-a facut nimic si intotdeauna minoritatile, oriunde in lumea asta, daca nu li te adresezi cu niste programe constient construite si in permanenta, ele tind sa se enclavizeze. E o tendinta absolut naturala si vine dintr-o chestiune foarte simpla – daca ai un grup, o familie, in care inveti limba ta materna, cand iesi in afara e un efort, trebuie sa te-ntelegi cu ceilalti care vorbesc o alta limba, iar tu simti ca n-o stapanesti atat de bine, chiar daca ai invatat-o in scoala, ai handicapul ca e o limba straina, este ca atunci cand mergem noi in Germania, de exemplu, si imediat se prind ca nu esti vorbitor nativ de limba germana. Si atunci apare tendinta asta de enclavizare, incepi sa te simti bine numai tu cu tine, numai intr-un anumit grup, numai cu ai tai. Astfel se mareste distanta sociala intre grupurile etnice. In plus, intotdeauna, au existat in toate grupurile etnice extremisti, dar care nu reprezinta majoritatea. Vreau sa va spun ca in aceasta primavara am avut de doua ori cate doua grupe de cursuri la Sfantul Gheorghe, in care aproape toti erau etnici maghiari, in afara de 2-3 persoane din fiecare grupa. Am lucrat foarte bine impreuna si au avut un comportament exemplar, de respect, interes si dorinta de a invata cat mai mult.

Cecilia Caragea: Cursul l-ati facut in limba maghiara?
Anca Ciuca: Nu, l-am facut in limba romana, insa a trebuit sa dam o mare atentie faptului ca anumiti termeni sunt o noutate chiar si pentru limba romana. Asa cum, in ‘96-‘97,  pentru mine termenii din domeniul medierii erau o noutate in limba romana, la fel ei sunt o noutate si pentru limba maghiara, fata de bagajul de cuvinte din dictionar si fata de intelesul acestor cuvinte pentru vorbitorii de limba maghiara din zona. Astfel ca a trebuit sa dau o mai mare atentie intelegerii anumitor termeni prin mai multe exemple, prin mai multe jocuri de rol, chiar dandu-le uneori posibilitatea sa discute in limba maghiara in cadrul grupului. Intr-una dintre saptamanile cand eram la Sfantul Gheorghe a avut loc si acel nefericit incident din martie fata de care se simtea un disconfort al celor care erau prezenti la curs. Cei prezenti la curs au tinut chiar sa precizeze ca mai sunt unii maghiari cu idei extremiste, dar asta nu inseamna ca toti ceilalti gandesc la fel.

Cecilia Caragea: Incercau sa discute cumva despre eveniment?
Anca Ciuca: Se simteau jenati ca se intampla asemenea lucruri, lucruri cu care nu sunt de acord si pe care le regreta, pentru ca se creeaza o imagine distorsionata a maghiarilor in general. Si este regretabil ca de astfel de incidente se profita pentru a arata ca exista un ceva care de fapt nu exista – aceasta rupere a relatiilor intre romani si maghiari. Sunt foarte multe cupluri mixte, am intalnit doamne casatorite cu maghiari din zona, ele fiind romance din Oltenia sau din Muntenia. Aceste casatorii mixte din regiune probeaza faptul ca lumea convietuieste in termeni foarte buni. Dar in loc sa scoatem partea buna in relief si sa dam un exemplu, vanam incidente dintr-astea nefericite, extremiste.

Cecilia Caragea: Deci solutia ar fi, din punctul dumneavoastra de vedere ca mediator, acordarea unor fonduri pentru organizatiile locale de etnie maghiara, pentru organizatiile de tineret locale si pentru colaborarea cu alte organizatii de tineret din tara?
Anca Ciuca: Pentru tot ceea ce inseamna construirea relatiilor de colaborare, de cunoastere reciproca! Orice tara care isi respecta viitorul  acorda fonduri pentru ca tineretul sa poata sa-si creeze acest mod de a interactiona bazat pe toleranta, pe intelegere, pe integrare, pe respect fata de valorile celuilalt.

Cecilia Caragea: Cum vi se par, comparativ, momentul de inceput al anilor ‘90 si momentul actual, in privinta relatiilor interetnice romano-maghiare?
Anca Ciuca: E foarte usor si foarte greu in acelasi timp sa faci o comparatie. Va dau un singur exemplu: cand am organizat primul eveniment in care am prezentat medierea si am vorbit de faptul ca medierea ofera posibilitatea de a construi o solutie bazata pe interesele partilor la o situatie conflictuala, in momentul in care am pronuntat cuvantul interese, in anii ‘96, ‘97, toata lumea s-a zburlit: Cum sa vorbim de interese? Vai de mine, dar nu toti impreuna trebuie sa facem, pentru noi toti? Eram inca tributari educatiei comuniste primite pana atunci, si a spune ca ai un interes, a spune o propozitie de genul Interesul meu vizavi de aceasta problema este sa… era ceva care te punea pe lista neagra din start, pentru ca iti exprimai un interes! Insa acum discutam, inclusiv intr-o lege, cum ar fi Legea 192, de interese. Daca atunci iti angajai mama, tata, fiul, fiica pe banii statului, undeva, la vreo intreprindere sau institutie, era un lucru normal. Acum se numeste conflict de interese. Deci sunt niste schimbari, sunt deja niste mutatii si sunt foarte multe! In ceea ce priveste medierea, aparent lucrurile s-au petrecut lent, dar – de fapt – foarte repede, tinand cont de cat de multe lucruri au trebuit si inca mai trebuie sa se schimbe pentru ca medierea sa existe si sa fie acceptata de societate.

Cecilia Caragea: Vi se pare ca Romania este o societate mai putin conflictuala astazi sau nu?
Anca Ciuca: Am avut la un moment dat onoarea sa gazduiesc, intr-o vizita de lucru, un cercetator canadian care a facut o cercetare apropo de disponibilitatea la conflictualitate si tipurile de conflicte in Europa, dar mai ales in Europa Centrala si de Est. Concluzia lui a fost foarte interesanta: in Romania, orice conflicte ar aparea la nivel de societate, se sting relativ repede, pentru ca avem un sentiment al solidaritatii mult mai puternic decat cel al conflictualitatii.

Cecilia Caragea: A conexat concluzia sa cumva cu ortodoxia?
Anca Ciuca: Nu stiu de la ce ni se trage, dar, ca atare, acest studiu avea drept concluzie faptul ca evenimente precum cele din fosta Iugoslavie, unde s-a incercat purificarea etnica si alte lucruri deosebit de grave de genul asta, in Romania nu sunt posibile. Eu m-am simtit foarte mandra ca sunt romanca in momentul in care am citit rezultatele cercetarilor lui.
Aceasta a fost si concluzia cercetarilor noastre, la FDC (fundatia pe care am infiintat-o alaturi de cativa prieteni si pe care o conduc si in prezent). N-am luat de bune rezultatele lui, am cercetat si noi, am analizat si noi aparitia si evolutia conflictelor etnice in Romania si am ajuns la concluzia ca la noi cele mai multe si mai de amploare conflicte vor fi cele de munca, dar vor ramane totusi la intensitate si amploare rezolvabila, adica posibil de gestionat.

Cecilia Caragea: Revenind la conflictele individuale, care este cel mai des tip de conflict pe care l-ati intalnit in activitatea dumneavoastra ca mediator?
Anca Ciuca: Am avut, pentru o lunga perioada de timp, sentimentul ca in domeniul familiei sunt cele mai multe conflicte, provocate de divorturi, partaj, custodia copiilor. In ultimul timp insa constat ca sunt foarte multe conflicte care tin de vecinatate, de convietuire la nivelul unei colectivitati mai restranse, dar si in domeniul comercial, pentru ca acolo interesele societatilor par destul de des a fi contradictorii. Exista, de asemenea, foarte multe conflicte provocate de relatiile de munca! Si, deocamdata, au venit catre mediere doar acele conflicte care pot fi deduse judecatii. Sunt multe altele pentru care partile nu vor sau nu pot sa se duca la instanta, dar totusi sunt in conflict si doresc o rezolvare.

Cecilia Caragea: Sa discutam si despre formarea de mediatori.
Anca Ciuca: Cursul pe care-l facem noi cei de la FDC (Fundatia pentru Schimbari Democratice / Foundation For Democratic Change) este o realizare proprie, rezultatul activitatilor pe care le-am avut, iar exercitiile, jocurile de rol sunt rezultate din proiectele pe care le-am dezvoltat din 1996 incoace. Cursul pe care il facem pune un foarte mare accent pe partea de analiza de conflict. Am invatat din proiectele de care va spuneam mai devreme. De exemplu, este foarte important sa cunosti partile si sa le oferi si lor posibilitatea de a te cunoaste pe tine. Le recomandam absolventilor nostri sa caute sa aiba cel putin o intalnire de cateva minute cu fiecare parte, individual, inainte de a intra in mediere. Nu intri in orb fara sa fi avut inainte un contact direct, personal, pentru ca doar in intalnirea directa incepe acel transfer de incredere dinspre parte spre mediator, absolut necesar, la care si legea face trimitere, pentru ca partile sa te accepte si sa se deschida in mediere suficient pentru a putea rezolva cazul. Este concluzia noastra, dupa toate proiectele pe care le-am facut. In plus, participantii la cursurile noastre provin din toate mediile. Intre ei sunt si multi juristi, si avocati, dar si altii care nu practica avocatura, sau care au studii juridice, dar activitatea lor curenta este de alt tip. Am avut recent la curs o doamna care a facut studii juridice, a lucrat o perioada ca jurist, iar acum se ocupa de productia media. Am avut si medici, economisti, psihologi, putini, dar in crestere ca numar, ingineri, deci aproape toate categoriile profesionale. Noi lucram cu totii la fel, indiferent in ce ne-am pregatit anterior.

Cecilia Caragea: Ati observat ca o anumita profesie este mai aplecata spre mediere?
Anca Ciuca: Am observat altceva! Cei care practica o profesie juridica de foarte multa vreme si sunt niste oameni de succes in activitatea pe care o desfasoara intampina cele mai mari probleme sa isi transforme modul de a percepe o situatie conflictuala, astfel incat sa fie in stare sa actioneze ca mediatori. Au tentatia de a se intoarce tot timpul catre drepturile partilor, pe cand mediatorul cauta interesele partilor si cauta sa faca partile sa-si constientizeze interesele si mai ales interesul comun. Acest interes comun de care prea des uitam cu totii! Daca n-avem interes comun, n-avem de ce sta de vorba. Da, asta este destul de dificil de transformat in abilitate (n.a., mediatorul este cel care identifica interesul comun). Constient, ca mediator intelegi, accepti, stii, dar ca abilitate in conducerea discutiilor este putin mai dificil. Dar este dificil si pentru un psiholog, terapeut, sa devina mediator. Orice ai facut foarte mult timp conduce de fapt la o provocare mai mare, ai mai multe etape de parcurs cu tine pana cand te transformi in mediator cu adevarat.

Bucuria unui dialog despre valori

Cecilia Caragea: Cati mediatori credeti ca ar trebui sa fie in Romania, cam cati sunt acum si cam cati ar mai trebui sa se mai faca mediatori?
Anca Ciuca: Am sa va raspund altfel, am sa va spun urmatorul lucru: cel care se pregateste ca mediator isi va gasi oricum ceva de facut in relatia cu situatiile conflictuale. Fie ca se numeste mediere, fie ca se numeste analiza unei situatii, fie ca se numeste consiliere pentru a aborda o anumita situatie. Deci, oricum, este un castig. In plus, exista niste studii aprofundate care arata ca, in orice domeniu, rata de succes este de 20 la 80, adica 20 de mediatori sunt de top sau sunt in zona de succes si 80 nu vor avea succes si poate nici nu vor practica vreodata, chiar daca se autorizeaza. Pentru a face mediere nu este vorba numai de faptul ca m-am asezat intr-un birou. Sunt eu, psihologic vorbind, pregatit sa fac mediere? Pentru ca, daca nu sunt pregatit, imediat ce oamenii intra pe usa, din start, chiar de la informare, eu ii trimit la instanta, pentru ca ii informez asupra medierii, dar din informarea respectiva ii trimit deja la instanta, pentru ca eu psihologic nu sunt pregatit de fapt sa fac mediere. Nu este vorba doar de pregatirea teoretica, de acreditare, este vorba in primul rand de vocatie, o ai sau nu o ai. Nu este vorba numai de ce ai invatat la scoala, este o problema ce tine de tine ca persoana. La cursurile la care eu sunt formator, le spun participantilor urmatorul lucru: cel mai mare castig din acest curs este ca sunteti mai multi in aceeasi situatie, in sensul in care vei cunoaste mai multe persoane care sunt pregatite exact cat esti pregatit si tu si care asteapta de la profesia de mediator cam aceleasi lucruri pe care le-astepti si tu… si-atunci ai cu cine sa impartasesti lucrurile care te preocupa in acel moment. In plus, le recomand cateva carti, iar din momentul in care noi le recomandam aceste carti si pana ce obtin autorizatia, au suficient timp sa le parcurga. Atat eu, cat si colegii mei formatori de la FDC le spunem ca, parcurgandu-le, isi pot face o autoevaluare si pot incepe sa vada de ce ar mai avea nevoie, in termeni de cunoastere, in termeni de abilitati, in termeni de incredere, in termeni de autocunoastere, pentru ca sa-si poata incepe cu succes activitatea ca mediatori.
Formula de proces de mediere pe care noi o prezentam in curs contine trei etape: Etapa in care pregatesc medierea, cand oamenii vin, fac primele discutii pana la incheierea contractului de mediere. Medierea propriu-zisa este a doua etapa, cu toate sedintele sau intalnirile cu partile. A treia etapa, despre care facem destul de mult vorbire si le dam si exemple, este cea in care mediatorul se ocupa de toata partea de birocratie, chiar destul de multa dupa parerea mea. In raport cu Legea 192/2006, am o gramada de lucruri de facut, procese-verbale, contracte, acorduri, adrese, invitatii. In etapa a treia este momentul cand le asez in ordine si ma asigur ca le am pe toate. Un alt lucru foarte important este autoevaluarea. Evaluez ce s-a intamplat si ma autoevaluez cum am actionat. Inevitabil ca voi avea framantari si ca uneori, ca mediator, mi se pare ca puteam sa fac mai mult pentru parti. E obligatoriu sa-mi caut grupul suport, profesional vorbind, si sa vad daca e o problema la mine, e o problema de sistem sau este, pur si simplu, un caz particular in care lucrurile s-au intamplat altfel si nu trebuie sa-mi fac chiar atat de multe procese de constiinta. Dar daca e o problema care tine de mine, trebuie sa vad cum pot imbunatati lucrurile si ce cursuri pentru pregatirea continua mi-ar putea fi utile. Pregatirea continua este si o obligatie etica si deontologica a mediatorului.
Chiar daca nu ajungi sa profesezi ca mediator, un curs de formare in mediere poate fi extrem de util, nu numai pentru dezvoltatea personala, ci si in cariera. Sa va dau un exemplu: In conformitate cu Legea functionarului public, daca vrei sa ocupi o functie de conducere, una dintre competentele cerute este aceea de a media in situatii conflictuale. Cel care face cursurile, venind cu acest certificat de pregatire ca mediator, poate face dovada ca are abilitatile de a negocia si de a media in situatii conflictuale.

Cecilia Caragea: Ce calitati iti trebuie ca sa fii un bun mediator?
Anca Ciuca: Sunt foarte multe calitati pe care un mediator ar trebui sa le aiba. As zice ca empatia este cea mai importanta. E important sa reusesti sa te pui, pentru cateva fractiuni de secunda, in papucii celui din fata ta, a celui care vorbeste, restul cred ca vine apoi mult mai usor. Empatia inseamna ca te inteleg, dar in acelasi timp pot sa fiu in total dezacord cu tine. Eu nu actionez asa si nu gandesc la fel, dar pot sa te inteleg. De exemplu, am avut un cuplu care se despartea pentru ca el isi inselase sotia si acum voia sa stea cu cealalta doamna. Bun, fiind femeie, normal ca nu-mi doresc un partener care sa procedeze asa, dar, in acelasi timp, in momentul in care se pune problema divortului si a intelegerii referitoare la copii, daca nu am capacitatea de a empatiza, nu pot sa preiau medierea respectiva. Empatia inseamna ca ma pot pune in situatia lui, intelegand de ce vrea anumite lucruri. Punandu-ma pentru cateva fractiuni de secunda in locul lui si vazand lucrurile din perspectiva lui, pot sa-l inteleg, dar asta nu inseamna ca sunt de acord sau ca simpatizez cu situatia lui. Am in curs un joc de rol foarte asemanator cu acea situatie care, ma rog, se intampla in cele mai multe cazuri de divort si am avut un participant, barbat, care zice: Nu, eu nu pot sa intru in jocul asta de rol, pai, asta-i un nemernic! Nu a putut sa se puna in papucii personajului respectiv. Cu alte cuvinte, il judeca. Nu era in stare sa-l inteleaga. In concluzie? Cred ca esentiale sunt capacitatea de a empatiza cu celalalt si dorinta de a te perfectiona in permanenta.

(Cecilia Caragea, Foto: Arhiva personala Anca Ciuca)

Sursa: http://www.daciccool.ro/oameni/oameni-de-langa-tine/6259-anca-ciuca-un-drum-de-succes-catre-mediere

Comentarii

  1. Ileana Leca

    5 noiembrie 2013

    imi place articolul in integralitatea sa…intrebari pertinente,de interes si raspunsuri pe masura.intr-un cuvant,felicitari ambelor parti implicate !

Adauga un comentariu


Despre noi

Asociatia profesionala Colegiul Mediatorilor a luat fiinta in anul 2009, ca urmare a initiativei a noua mediatori autorizati, interesati sa se asocieze pentru a-si reprezenta mai bine interesele la nivel profesional mai mult…

Marca si operator de date

Marca: M 2012 00806

Infiintare si cont bancar

Asociatia profesională COLEGIUL MEDIATORILOR, cu sediul în Bucuresti, str. Stănileşti, nr. 4-6, sector 1, înregistrată în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor cu nr. 153/12.01.2010, cod de înregistrare fiscala nr. 26470839.

Hotarare judecatoreasca pronuntata in 14.12.2009 in dosar nr. 43442/299/2009

IBAN: RO58 BTRL 0480 1205 R876 63XX, Banca Transilvania, Agenţia 1 Mai.

 

Colegiul Mediatorilor © 2017  Toate drepturile rezervate. Termeni de utlizare